Cuviosul Visarion rămâne un model luminos al viețuirii monahale autentice, întruchipând idealul ascezei și al rugăciunii neîncetate. Viața sa, asemenea sfinților din vechime, a fost presărată de o nevoință aspră, de post îndelungat și de priveghere necontenită, având ca temelie iubirea lui Dumnezeu și slujirea aproapelui.
Încă din tinerețe, Cuviosul Visarion s-a remarcat printr-o râvnă aparte pentru cele sfinte, renunțând la desfătările lumii și îmbrățișând calea pustniciei. În liniștea chiliei sale, sufletul său ardea ca o candelă nestinsă înaintea Domnului, înălțând rugăciuni pentru întreaga lume. Tradiția Bisericii păstrează mărturii despre darurile duhovnicești pe care Dumnezeu i le-a dăruit: darul înainte-vederii, al tămăduirii și al sfatului înțelept.
Rugăciunea neîncetată a fost, pentru Cuviosul Visarion, esența vieții duhovnicești. A urmat pilda marilor nevoitori ai pustiei, rostind neîncetat rugăciunea lui Iisus și învățându-i pe ucenici să-și plece inima către Dumnezeu printr-o trăire smerită și curată. De asemenea, a luptat împotriva ispitelor și a vădit prin pilda sa cum sufletul poate ajunge la îndumnezeire prin har și asceză.
Biserica îl cinstește pe Cuviosul Visarion ca pe unul dintre marii sfinți ai nevoinței, iar pilda vieții sale rămâne o călăuză pentru toți cei care doresc să îmbrățișeze o viață de rugăciune și sfințenie. Nevoința sa, smerenia profundă și darurile duhovnicești primite de la Dumnezeu îl așază în rândul mărturisitorilor credinței, făcând din numele său o icoană vie a harului dumnezeiesc lucrător în lume.